A ne intelege si a ne ierta mamele

In toate culturile, mamele sunt iubite, pretuite si onorate. Dar, exista si celalalt taler al balantei: avem tendinta de a astepta mult de la mame, iar greselile si esecurile lor sunt intampinate cu furie, chiar cu indignare. Nu exista loc in cultura noastra pentru „mama rea”. Si totusi nicio mama nu este ideala: toate au defecte.

Cand se naste un copil, se creeaza o legatura simbiotica intre el si mama, in sensul in care sunt legati din punct de vedere psihologic, si chiar fizic. Copilul nu are inca capacitatea de a conceptualiza mama ca pe o persoana separata, iar sensibilitatea ei fata de nevoile copilului este cruciala.

Insa o mama nu poate raspunde intotdeauna imediat sau perfect nevoilor copilului ei. Pe masura ce copilul se maturizeaza fizic si cognitiv, incepe sa perceapa ca mama nu este intotdeauna acolo si incepe sa apara sentimentul ca este o persoana separata.

Traumele din copilarie se manifesta in diferite tipuri de leziuni de personalitate. In cele din urma, desi este important sa recunoastem furia noastra fata de mamele noastre, faza terapeutica finala implica renuntarea la aceasta, prin intelegere si iertare. Acest lucru se intampla atunci cand empatizam cu ea si recunoastem cum a devenit persoana care este.

Pentru a depasi ranile nu este intotdeauna necesar sa cautam reparatii sau retributii. Putem sa plangem pentru copilul care am fost, dar singura cale de a te vindeca este sa renunti la resentimente. Daca ajungem sa ne intelegem mamele, putem elibera mania noastra, si le putem iubi pentru ceea ce sunt cu adevarat.

Add Comment